x_X Scrisoare despre oameni x_X

Dragule,


Probabil te miră că îţi scriu,mă miră si pe mine...
Dar îţi promit, o fac pentru ultima data!
Iţi scriu pentru că lumea îmi pare din ce în ce mai fadă, mai străină, mai ipocrită.
Iţi scriu pentru că nu mai am îngeri de aruncat spre tine, nu mai am umbre de împarţit cu noaptea...Nu mai sunt decât un sfârşit tragic a persoanei pe care o cunoşteai.
Nu mai este prea mult, mă simt ostenită..Nu pot să inţeleg orele care aleargă delirant pe acelaşi traseu vieţi întregi...
Nu mi-a mai rămas prea mult timp...Dar în timpul astă te rog să treci pe la mine... Singurătatea asta mă omoară!Când te voi simţi aproape aş putea renaşte din privirea ta căpruie, fragilă....
Nu mai am timp să mă plâng cum o faceam la treisprezece ani...E prea târziu!Nu mai sunt un copil ce aleargă cu vântul, regretând că pierde mereu întrecerea cu acesta. Pur si simplu nu mai sunt..Acum vântul mă lasă în urmă..
Dăcă mi-ai căuta ochii i-ai găsi printre zâmbete ude...Buzele au devenit închisoare de lux pentru cuvinte...Simt accentuarea fiecărei silabe, dar mimeni nu mă ascultă, nimeni! M-am hotărât să îţi scriu , pentru că intens m-ar fi durut să îţi vorbesc şi tu să nu mă poti înţelege.
În această fărâmă de vreme între noi s-au aşezat oameni, scrieri literare , destine...
Doamne ! şi este o existenţa discontinuă,o dureroasă discordanţă între tine şi literar,între tine si mine. Cu toate astea îmi lipseşti şi îmi vei lipsi...
Cred că eu nu te-am cunoscut niciodată. Ai fost mereu decorul meu interior...ai fost în gândul meu, în speranţe ...
De zile întregi merg orbită dureros de oameni.Apar de nicăieri, mai răi ,mai cruzi , mai altfel...
Îmi e frică şi m-aş ascunde în mine dar ma tem să nu mă ating de tine, Suflete...
Nu mai e mult ,din acest motiv îţi scriu ...Îngerii m-au lăsat pustie, goală..Mi-ai rămas doar tu , te simt cum te găndeşti în linişte la mine.
Când o să plec te rog un singur lucru..Nu deveni Suflet-relicvă!
Inima mea se apropie simbiotic de tine!
Corpul mi se descompune în celule bizare...Nu pleca!Rămâi cu mine! Susţine-mi globulele roşii, au rămas atât de puţine..
Acoperă-mi mâna cu ceva să nu se vadă scheletica ei durere...E albă , translucidă aş spune, mai e doar o fărâmă luminoasă de ţesut,neconturată...
Miros a scriere veche, numai ochii au mai rămas din mine...Numai ochii!Epiderma amară a lumii le-a distrus culoarea, le-a măcinat-o...
M-au distrus,Suflete Drag! Oamenii au muşcat din mine, neîndurator...Ce le pasă lor de durerea mea?
Suferinţele lor m-au doborât ...mi-au intrat în vene, în sânge....
Coloana asta infinită de suflete te va ataca şi pe tine.
Dar te rog ,rezistă!
E o fisură iremediabilă în cuvântul oameni...
Am privit azi toţi oamenii în ochi...Ce dureri, ce cicatrici...
Ce sunt oamenii în ochii oamenilor?
Tu ,Suflete, nu te teme!
Te vei descurca şi fără mine..
Eu trebuie să plec, lumea asta nu este pentru mine.Oameni aştia nu mă înteleg, eu nu îi înteleg pe ei,eu îi iubesc , ei se iubesc pe ei.
Oamenii aştia m-au îmbatrânit....
Noiembrie se legă la ochi să nu îmi vadă disperare!
Te las cu bine , mă îmbarc într-un nor cu destinaţie necunoscută şi mă gândesc la tine Suflete!
Cerneala probabil nu s-a uscat încă, oamenii ţipă, tu te temi iar eu, eu zborrr!
Ai grijă de tine ,Suflete!
Ai grijă de oameni!