Ea,nu mai scrie,
...literele îi sunt străine, fade!Cuvintele i se amestecă haotic printre gânduri!A spart milioane de călimare, a rupt mii de foi...A lăsat în urmă cu frivolitate romanele aproape ascetice pe care înainte le scria cu atât de multă uşurintă.
Ea, nu mai vede,
...şi-a strâns privirea la piept şi fără milă ,aproape malefic i-a arunca-o neîndurător Bătrâneţii, nu mai are nevoie de ea....Ea nu mai vede cadenţa picăturilor de ploaie pe luciul caldarâmului, nu mai vede curcubeele,răsucirea frunzelor aflate în puterea vântului.A lăsat în urmă imaginile tinereţii şi nu mai vede,doarme!
Ea ,nu mai iubeşte,
...iubirea îi pare perfidă, falsă, dureroasă.Nici nu urăşte...Ea îşi aruncă vitezeşte privirea spre toţi , îi acoperă cu verdele ochilor ei .Priveşte, dar nu vede nimic!
Ea, nu mai pictează,
...detestă culorile pentru că sunt prea clare prea exacte,nu iubeşte nuanţele pentru că nu le înţelege inexacitatea, nu le vede echilibrul.A ascuns în sertare adevărate opere de artă în care a jonglat admirabil cu culorile, cu nuanţele, cu sufletele...
Ea ,nu mai cântă,
...nu îşi mai împarte glasul cu nimeni.Bătrâneţea asta a ajuns-o din urmă şi i-a picurat pe corzile vocale imnuri sumbre , macabre, reci... A lăsat în urmă simfoniile tinereţii şi nu mai cântă, tace!
Ea , nu mai râde,
...râsul îi pare prostesc, naiv,copilăresc.Nici măcar nu plânge..Ea stă şi fredonează mut baladele copilăriei!
Ea ,nu mai dansează,
...nu cunoaşte sunetele şi le urăşte bătăile de inimă.Urăşte notele muzicale şi perfecţiunea acestor îi pare perfidă.A lăsat în urmă mii de repetiţii asidui, convinsă că nu are talent. Doamne, şi dacă aţi fi văzut cu câtă precizie îşi înălţa întregul corp pe poante, cât suportau fragilele-i glesne!Ar fi putut sta aşa ani în şir nesimţind durerea, cu zâmbetul pe buze,tăcând, privind, dansând...
Ea, nu mai aude,
...pentru ea sunetele sunt praf risipit de cretă, nu lasă urme, nu se simt.Nu se plănge, niciodată nu a fost o bună ascultătoare şi Bătrâneţea asta şi aşa o durea prea tare.A lăsat în urmă vorbele tuturor şi nu mai aude, stă şi tace!
Ea, nu mai simte,
...simţurile îi par străine, potrivite altor oameni!Nici măcar nu îi pasă.Încearcă să stea pe vârfuri şi să asculte o melodie mută...
Ea, nu mai scrie,
...nu poate să deslipească literele din suflet şi propoziţiile sunt incomplete, imperfecte.Câtă artă!Dar ea nu poate să o vadă.
De când nu mai scrie ea ,nu mai face
nimic.Trăieşte absent, involuntar, lăsându-se purtată de zilele furtunoase ale vieţii.
Ea , artista, nu mai vie!E moartă decând nu mai îşi împarte sufletul tuturor!
E incompletă, goală, pustie.Ea nu mai scrie!...nu mai vede,nu mai iubeşte,nu mai pictează, nu mai cântă, nu mai râde,nu mai dansează, nu mai aude,nu mai simte, nu mai scrie, nu mai trăieşte, nu mai respiră!
Ea nu mai luptă,nu mai poate!
Ea plânge , râde , moare!
Ea nu mai scrie, moare!
Aimee:x
